O diploma falsificata a lui Alexandru Cumpanas

Un raport de expertiză de acte falsificate

Articolul ăsta e scris în forma obișnuită a rapoartelor de expertiză pe acte falsificate.

Alexandru Cumpănaș a terminat liceul. La Caracal. În 2019 a candidat la prezidențiale. Cum presa a devenit curioasă de CV-ul lui, omul a produs imediat o diplomă.

O s-o analizăm pe rînd, ca să subliniem tîmpenia incredibilă a omului, și obrăznicia lui imensă, și toleranța statului român, complet corupt, care prin ministerul educației îi livrează acestui limbric mii de euro lunar pentru un ONG de educație.
O să încep, în analiza documentului de mai sus, cu exact ceea ce lipsește :

Sub Program secretary începe o semnătură. E tăiată în absolut toate imaginile făcute publice de către Alexandru Cumpănaș, ceea ce înseamnă că a tăiat-o înadins. Nu suficient de mult pentru un paleograf de meserie ca subsemnatul.

1. Semnătura incompletă.

Diploma lui ucraineană e din 7 octombrie 2019, puțin înainte de alegerile prezidențiale din România la care participa.

Pe 4 octombrie 2019 primise o altă diplomă, de la ceva școală de carton din Elveția,

Hai să luăm semnătura de pe diploma elvețiană și să o decupăm :

E semnătura aceleiași Derya Akinci Briand, despre care știm doar că s-a născut în Turcia în 1984, a venit în Elveția prin căsătorie în 2008, (la 24 de ani) și îi semna diploma de MBA a lui Alexandru Cumpănaș în 2019, cînd ea avea 35 de ani. Să comparăm semnăturile :

Diploma elvețiană :

Diploma ucraineană :

Cele două diplome juxtapuse :

E semnătura aceleiași persoane — nu identică, dar cu certitudine a aceleiași persoane.

Cum să fie turcoaica și profesoară în Zürich, și să semneze și o diplomă din Kiev ? Ei bine, OUS Akademie din Zürich are un protocol de colaborare (foarte suspect, de altfel) cu universitatea Vernadski.

2. Evidența internă

Evidență internă se numesc datele de conținut dintr-un text care ne spun ceva despre locul, timpul și persoanele care l-au alcătuit, în contrast cu evidența externă, datele materiale — hîrtia sau pergamentul, cerneala, forma literelor etc.

1.Ministry of education and science of Ukraine

2.V. I Vernadsky Taurida National University

3. Award

4. Alexandru Cumpanas

5. (Name and surname )

6.Completed the full course of V. I. Vernadsky Taurida National University

7. Obtained Qualification : Doctor Honoris Causa
8. Program Subject Area : HONORARY DOCTORATE

Toată lumea (mă rog, toți cei care au făcut o facultate, fie ea și Facultatea de Pedichiură a Universității Spiru Pătîrlăgeanu din Tecuci) știu cum arată o diplomă de doctorat honoris causa. E în general în latină.

Cele rusești, ucrainene și bieloruse nu sînt în latină, ci în rusă și engleză. Cu google translate pot fi traduse în engleză. (Google translate e incapabil să traducă în latină, deocamdată). Propter hoc non falsificabit salaputius iste diploma europeum, quoniam Ausonice non loquitur, neque invenitur in pago suo aliquis qui loqueretur.

Nici o diplomă Honoris Causa nu cuprinde asemenea chestii :

6.Completed the full course of V. I. Vernadsky Taurida National University

7. Obtained Qualification : Doctor Honoris Causa
8. Program Subject Area : HONORARY DOCTORATE

În 2019, obținerea unui doctorat honoris causa la Vernadski nu presupunea ”terminarea unui curs” și nici ”obținerea unei diplome”. ”Program subject area” — specializarea, trebuie să fie urmată de domeniul în care se dă diploma de doctorat onorific. Doctoratul onorific e dat totdeauna într-un domeniu exact — chimie, genetică, litere sau filozofie etc.

Omul a dat de o diplomă oarecare a universității Vernadski, sigur nu una de licență — diplomele de licență ale universității Vernadski au două coperte legate în piele, cu textul диплом imprimat în auriu pe prima copertă, și cu diploma propriu zisă lipită pe interiorul coperții din dreapta.

Semnătura din stînga pare a fi realmente a rectorului Vladimir Kazarin.

3 O diplomă de doctor honoris causa e nefalsificabilă

Diplomele de doctor honoris causa se înmînează totdeauna unei personalități, în cadrul unei ceremonii festive, cu public și vorbitori și strîngeri de mînă și fotografi. Despre ele se scrie în presă, despre ele se scrie pe situl universității.
Nu există diplome honoris causa trimise prin poștă.

În 2018, Universitatea Vernadski acordă diploma de doctor honoris causa unui tînăr prinț saudit, care se pozează cu ea : așa aflăm cum arată o diplomă de doctor honoris causa la Vernadski :
http://tnu.edu.ua/news/sans-stati-se-krasim

E cam tînăr pentru un doctorat honoris causa, dar :

Diploma, văzută mai de aproape :

Concluzii

Diploma ”de doctor honoris causa” a lui Alexandru Cumpănașu a fost neglijent falsificată de o persoană cu studii liceale.

Diploma elvețiană de MBA

Pe pagina de prezentare a OUS Akademie aflăm că e prima ”Academie virtuală în Europa” (the first virtual Academy in Europe) și că un MBA de un an costă 4990 euro. Un MBA real în Elveția costă între 22 000 și 80 000 euro. În josul primei pagini, vedem că universitatea oferă diplome cu tutelă dublă în Nicaragua, Mexic, Polonia și Ucraina, toate țări cu universități de prestigiu. Colaborează, de pildă, cu această Universitate Vernadski din Ucraina, cu universitatea centrală din Nicaragua, cu Universitatea Taras Șevcenko, și cu Universitatea Aztecă din Mexic, și Universitatea din Dąbrowa Górnicza ( are gară, poștă) din Polonia.

Mai aflăm de pe https://www.ous.ch/OUS/Accreditation-Recognition : ”All students will have, in addition to OUS Diploma, a Joint Diploma with University of Dąbrowa Górnicza (WSB) and Taras Shevchenko National University”.

Deci, pe scurt, o fabrică de diplome necăjită (dar aflată într-o tulbure relație de colaborare cu universitatea Vernadski).

Concluzii

În ianuarie 2021, profilul de Tik-Tok al lui Alexandru Cumpănașu, profil numit profu online, aduna zeci de mii de fănițe.

Omul e un multiplu escroc. Nu e profesor. Ca să fii profesor, trebuie să termini o facultate. Omul nu a terminat nici o facultate. Și nu a predat nici o zi în nici o școală. Popularitatea lui e monstruoasă, și e un simptom în plus al răsturnării ierarhiei valorilor din România.

The present blog is about Conservative ideology and how it imagines the past. In fact, the Middle Ages and the epoch until 1800 was not so conservative.

Get the Medium app

A button that says 'Download on the App Store', and if clicked it will lead you to the iOS App store
A button that says 'Get it on, Google Play', and if clicked it will lead you to the Google Play store