Se pare că lui Adrian Papahagi i s-a împlinit dorința de a trăi în Evul Mediu.
A fost publicat în 1992 în seria Archivi del Tribunale de la Congregazione per Doctrina Fidei un volum Indagini nel processo di eresia del sedicente Adriano Pappagi, din 1492. S-a păstrat doar ancheta pentru erezie a acuzatului, nu și deliberările tribunalului, nici sentința. Între materialele depuse la dosar, și un jurnal al inculpatului, confiscat.

……

Ianuarie 1481.
De două zile sînt în stare de șoc. Mi s-a împlinit visul cu ochii, acela de a trăi în Evul Mediu. M-am trezit dintr-o dată în plină stradă. Mi-am dat seama că e Roma, dar nu puteam să întreb în ce an sîntem ! e suspicios. Noroc că am văzut un calendar într-o biserică. Mi-am găsit relativ ușor de lucru : am scris plîngeri pentru oamenii care nu știu să scrie, iar de două luni sînt perceptor de latină al unui copil într-o familie bună.
Mă enervează că-mi zic ”compare” adică ”neică”. Mie, profesor universitar doctor ?! Mi-au explicat că pentru ei sînt o simplă venitură, și pentru messer trebuie să fiu de ceva familie bună.

11 aprilie 1481 a luat foc casa familiei Pazzi. Tîmpiți. încă nu s-au inventat pompierii. N-a ars mai mult că gunoaiele din stradă sînt jilave. Străzile put îngrozitor, lumea aruncă pipi și caca în stradă de la ferestre. E grețos.
Hîrtia e extrem de scumpă.

3 aprilie 1482

unul Giorgio Santacroce a asaltat Casa della Valle cu două sute de oameni, cinci echipe, și l-au ucis pe Hieronimo Colonna și pe încă unul. unsprezece răniți și de ai lui Santacroce șapte răniți. Rănile se dezinfectează cu ulei încins aici, ăștia n-au auzit de vată și alcool. I-am spus unui medic că ar putea dezinfecta rănile cu alcool, mi-a spus : ”știm, așa scriu și Rhazes și Avenzoar, dar ei sînt medici musulmani eretici și deci nu facem ca ei”.

11 aprilie.
Au bătut toba în oraș și l-au declarat rebel pe Santacroce ăsta. Cine îl omoară primește o mie de ducați, trei kilograme de aur și jumătate, iar dacă îl prinde viu, două mii de ducați. Șapte kilograme de aur.

14 aprilie

am fost în bazilica San Pietro la canonizarea sfîntului Bonaventura. San Pietro cel vechi, construit de împăratul Constantin în persoană. E dumnezeiască. De ce-or fi ras-o ca să construiască hala aia nenorocită a lui Bernini ?

15 aprilie. Am fost la piața de animale. E o putoare infectă în tot orașul, așa că aici nu e diferit. Am vorbit cu un țăran din Bitti, din Sardinia venit în pelerinaj. Era foarte fericit că îl înțelege și pe el cineva. Eu am vorbit în latina clasică, el în sardă. Folosește încă k în loc de africata alveolară ce : ”eo habeo kentu owes” și ”est thakku probe sta mandra” mi-a spus, și multe altele. Deși ne-am înțeles greu. La unele cuvinte încă pronunță vocale lungi și scurte !!

12 iunie.
l-au ars pe rug pe unul Luca Migliaccio în față la Torre di Nonna că a secerat jumătate de pogon de orz în chip de jaf.

13 iunie.

Trebuiau să se facă procesiuni de Octava corporis Christi, dar nu s-au făcut din cauza războiului care e acum A fost prins unul Pietro Guadagnolo și dus la închisoarea de pe Capitoliu, și a fost băgat la închisoare, au mai fost arestați 15 oameni ai lui Marini și închiși, și un conetabil cu 70 de oameni care mergeau la Palombara.

sîmbătă 15 iunie

Au fost trimiși trei pîrgari din oraș în tabăra militară a ducelui de Calabria să întrebe dacă pot orășenii din Roma să iasă să secere grîul, și a răspuns că nu.
16 iunie
ducele de Calabria a trimis vorbă contelui Ieronim că voia să-i vorbească personal, și că fiecare să aibe trei escadroane călări. Și contele i-a răspuns că era de acord, și apoi sfătuindu-se cu cei din tabăra lui, unii ziceau să meargă, alții să nu meargă. Iar Nicola de Pittigliano a zis : ”să nu meargă luminăția-voastră, dar, fiindcă ați răspuns că da, mă duc eu în locul luminăției voastre, și o să duc eu escadroanele”. Și așa rămase hotărît.
Și contele de Calabria credea că așa va pune mîna pe contele Ieronim. Și luase trei escadroane cu el, dar trimisese cinci de o parte și cinci de alta. Contele de Pitigliano puse tabăra noastră, spunînd să nu se miște nimeni pînă nu vor primi ordin, și el a trimis escortă înainte, apoi el cu trupele. Și o iscoadă i-a spus să nu înainteze, că sînt trupe peste tot. Atunci contele spuse iscoadei și trîmbițașului : să înainteze toate trupele. Și armata papei se puse toată în mișcare. Și atunci, ducele, văzînd cele trei escadre, crezu că-l poate prinde pe contele Nicola, dar cînd văzu că are atîtea trupe, se întoarse înapoi de frică.
joi 27 iunie
a ieșit toată armata papală și trei mii de romani bine înarmați, și contele îi puse sub comanda lui Iacovo Conte.
E mai nasol decît mă așteptam. Ăștia se bat contra papei ! Cum se poate așa ceva. Nu se poate. Papa ar fi trebuit să fie respectat. Evul Mediu ar trebui să fie o perioadă de evlavie și pace.

1 iulie
Paolo Orsino a ieșit la Ponte Mammolo și a arestat opt soldați și treizeci de cai și șaptezeci de pedestrași care voiau să intre în Palombara.
3 iulie
Trupele lui Giovanni Colonna de Palestrina cu arbaletieri călare au interceptat 20 de soldați, 150 de pedesttrași și 30 de cai care se duceau în tabăra ducelui de Calabria.
Au luat și cele 40 de căruțe pe care le escortau ăștia, cu o grămadă de ostatici, și un medic pe care au cerut răscumpărare o mie de ducați.

Pe mine m-au tîlhărit de doi ducați ziua în amiaza mare, și mi-au luat și pelerina. În plină stradă. Nu există poliție, toți bărbații care pot purta arme sînt pe metereze.

Mi-am luat și eu sabie.

4 iulie
trupele ducelui de Calabria a prădat Velletri, și au luat 40 de ostatici pe care cer răscumpărare, și le-au scos ochii mai multora cu toptanul.
Mă așteptam să fie mai buni și mai creștini, dar uite că m-am înșelat.

Am făcut păduchi.

luni 8 iulie.
soldații din Velletri, cu trei mii de bărbați au săpat șanțuri și au pus mulți oameni la pîndă, că știau că trupele ducelui de Calabria erau în jur. Și cînd au intrat oamenii ducelui, cei din Velletri au sărit din ambuscadă și au omorît vreo treizeci de soldați și mai mult de o sută de infanteriști, să se răzbune.
Vecinii își bat joc de mine și m-au poreclit ”in prigione” fiindcă așa am zis de cîteva ori. Să-mi aduc aminte că prigione e adverb. Să-i ia dracu’ de ciumeți analfabeți, cică ei îmi fac mie observații, care știu cinci limbi și latină.
11 iulie
Au închis porțile Romei și nu poate să iasă nimeni. Și sînt numai zvonuri.
14 iulie
a luat foc tabăra papală și au ars multe corturi, mai ales că era vînt, și a fost atît de rău încît se vorbește de trădare.
16 iulie
Città di Castello a fost pierdută de trupele papale.
Vine vorba că Nicolo Vitelli și Fiorentini au pus mîna pe fortărețe pentru banii dați castelanilor : patru mii unuia și 1500 altuia.

20 iulie.
Am obosit. E asediu tot timpul, tot timpul îți e frică. Aproape zilnic ies din ambele tabere ies trupe și jefuiesc : și cel mai adesea ai noștri prind pedestrașii celorlați, și îi jefuiesc și le dau drumul. Am făcut rîie.
luni 22 iulie.
Au ieșit o sută de călăreți ca să prade și s-au bătut cu șapte escadroane ale ducelui de Calabria, așa că ai noștri au pierdut toți caii.

25 iulie
Ferdinand de Napoli a cucerit fortăreața Marini.
3 august.
Se aude că zilele trecute a venit la Ostia o galeră a lui Ferdinand, cu 25 de ieniceri turci care erau acolo în lanțuri vîslași la galeră. și l-au înecat pe căpitan și mult echipaj, și au pus mîna pe galeră, și au adus-o la Ostia și au dat-o papei, și ei au plecat.
8 august.
Vine știre că ducele de Calabria a cucerit fortăreața Civita-Nevina trăgînd cu tunul, și așa au cucerit-o.

14 august.
Prospero conte de Montefortino l-a trădat pe ducele de Calabria și e cu papa.
Ducele de Calabria știa că ăsta o să-l trădeze și l-a trimis pe Prospero colonna cu trupe să intre în Montefortino și să-l aresteze. Dar ăsta s-a prins și a trimis vorbă lui Iacovo Conte să-i trimită trupe. Și cînd au intrat trupele lui Prospero Colonna, i-au luat pe cei 40 de soldați și 60 de pedestrași trimiși de Colonna, și cică l-au prins pe Fabrizio Colonna.
Ăștia sînt din familia lui Sciarra Colonna, care l-a pălmuit pe papă.

The present blog is about Conservative ideology and how it imagines the past. In fact, the Middle Ages and the epoch until 1800 was not so conservative.

Get the Medium app

A button that says 'Download on the App Store', and if clicked it will lead you to the iOS App store
A button that says 'Get it on, Google Play', and if clicked it will lead you to the Google Play store