Ungaria si Transilvania si poporul maghiar

Puține subiecte iscă asemenea uri instinctive și discuții ne-informate ; dar trebuie să discutăm subiectul, chiar cu acest risc.

Toată lumea știe cum, după moartea lui Matias Corvinul, aristocrația a ales un rege moale, pe Vladislav al II-lea al Boemiei ; cum au obținut de la rege domenii și privilegii, și au șubrezit puterea centrală. Cum cardinalul Tamás Bakócz a obținut o bulă papală pentru începerea cruciadei contra Imperiului Otoman, a promis eliberarea din iobăgie celor care vor participa la cruciadă ; cum țăranii s-au adunat la Buda pentru cruciadă, însă nobilii i-au rechemat la munca cîmpului ; cum această oaste de strînsură s-a răsculat sub conducerea lui Gheorghe Doja, și a fost înfrîntă. Cum același Tamás Bakócz, regent al Ungariei după moartea lui Vladislav, l-a menținut în sărăcie pe regele minor.
Selim I extinsese Imperiul Otoman spre Orientul Mijlociu. Murind în 1520, a fost urmat de Soliman, care avea să fie numit Magnificul, cel mai mare sultan al Imperiului Otoman. În 1525, Habsburgii îl înfrîng pe Francois I al Franței, care se aliază cu Imperiul Otoman.
Ungaria era tot mai fărîmițată ; Imperiul Otoman tot mai puternic. Regele Lajos, în vîrstă de 18 ani, avea dușmani puternici care voiau să-i ia locul — pe Janos Zápolya, voievodul Transilvaniei. În 1526 avea loc bătălia de la Mohacs, în care regele e ucis. Încet, spre 1541, Ungaria e împărțită în trei — o parte revine Habsburgilor, o parte e transformată în pașalîc turcesc, iar Slovacia și Transilvania îi rămîn lui Zapolya.

În 1918, Imperiul Austro-Ungar se dezagregă.
Austria își pierde împăratul și regele, Ungaria devine republică.
In 1935, 30 percent of the total agricultural land consisted of large estates with more than 1000 cadastral yokes (575 hectares) and landowners with estates larger than 100 cadastral yokes (57.5 hectares) owned 48 percent of the land. In contrast, more than 45 percent of the peasant population unquestionably belonged among the agrarian proletariat, and if we include owners of less than 5 cadastral yokes (2.88 hectares) of land, 70 percent of the total peasant population lived entirely or largely from wage labor. Only 30 percent of the entire peasant population were able to make a living from their lands without undertaking wage labor. This distorted structure of land distribution remained unchanged until 1945. (Miklós Szuhay, Evolution of Hungarian Agriculture during the Inter-War Years (1918–1945), in:Péter Gunst (ed.), Hungarian Agrarian Society from the Emancipation of Serfs (1848) to the Reprivatization of Land (1998), New York 1998, pp. 177–198, here pp. 177–179)

Ungaria, pînă în perioada interbelică inclusiv, e o țară de nobili latifundiari, magnați, nu mai mult de 250 de familii în Camera magnaților, aproximativ două mii de latifundiari, și o nobilime de țară, gentry, foarte numeroasă, un procent din populație, între cinzeci de mii și o sută de mii de persoane.

Paradoxal, pînă la catastrofa din 1918, nu există realmente popor maghiar. Există, desigur, o populație maghiară, dar ea nu are nici o importanță politică, nu votează. Országgyűlés era alcătuită din camera magnaților, cei vreo două sute de magnați ai țării, și camera reprezentanților era alcătuită de nobili aleși — aleși de alți nobili — nu aveau drept de vot mai mult de 5 % din populație. (Românii, 16 % din populația Ungariei de atunci, aveau 1 % din parlamentari).

Nici după 1918 Ungaria nu se democratizează. După Bela Kun vine Horthy, apoi Szalassy, apoi ocupația sovietică și regimul comunist.
Paradoxal, democrația maghiară apare abia după 1990 — și, într-un fel, atunci apare și poporul maghiar ca și corp politic.

A fost necesară catastrofa din 1918, și un interval de așteptare de șaptezeci de ani după aceea, ca să apară poporul maghiar implicat politic. Paradoxal, emergența democrației — și a naționalismului maghiar — sînt tîrzii. Desigur, există patriotism maghiar romantic încă din secolul XIX, însă e patriotismul unui număr mic de oameni. Există un geniu al poporului maghiar, un geniu al asimilării, care absoarbe străini (Zapolya e de origină croată ; Kossuth, marele revoluționar, era slovac, košút ”șut, ciut, fără coarne, spus despre oi, capre, cerboaice, căprioare” ; Petőfi era născut din părinți slovaci ; Szálasi, conducătorul naționalist care îl înlocuiește pe Horthy, e german și slovac) ; există un sentiment al națiunii maghiare ; însă nu trebuie să vedem prea multe în el. La turcii otomani, sclavii străini inteligenți și fideli sînt ridicați pînă la cele mai înalte funcții din stat, și chiar formează cu timpul familii influente. La maghiari, pînă în sec. XIX inclusiv, străinii inteligenți sînt asimilați în gentry, această mică aristocrație conducătoare, 1 % din populație.